Nu s-a pus niciodată problema măştilor de oxigen, a vestelor de salvare, a ratării unei aterizări, a unei căderi în gol etc.

Am zburat cu Lufthansa, GermanWings, Ryanair, Wizzair şi BlueAir, cu toate am trecut prin bune şi prin rele, de aceea mi-e foarte greu să  vă recomand o companie sau alta. Până la urmă toate avioanele s-au ridicat şi m-au adus întreagă la destinaţie. Aş vrea să notez câte două idei despre fiecare companie aeriană:

1. BlueAir

• Afost primul meu zbor şi ţin minte că mi s-au înfundat urechile în ultimul hal. La aterizare m-am ales cu o durere de cap cumplita.
• Ăsta cred că a fost cea mai neplăcută experienţă în avion: mă întorceam cu ei de la Paris. Şi urc eu în avion, puţin distrată… da’ mi-am zis că e imposibil să greşesc avionul, poarta etc. Şi-mi găsesc eu frumuşel locul, mă aşez şi-mi scot cartea să citesc. La care vocea unei însoţitoare de bord: “Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bordul…. zborul Paris – Bruxelles. Evident eu n-aveam ce căuta la Bruxelles, era seară târziu, mai aveam doi Euro în buzunar, ar fi fost catastrofal să nu ajung acasă. Din fericire era vorba de o schimbare de zbor: nu ştiu din ce motive făceam escală în Bruxelles. Din cauza asta zborul a întârziat câteva ore bune şi am ajuns la 2 noaptea acasă. Din nefericire asta n-a fost tot. Pe lângă faptul că am zăcut ore bune în avion, a trebuit să suport şi companie… EXTREM DE NEPLĂCUTĂ. Fix în faţa mea era un grup de gipsies. Aveau ţuică, aveau acordeon, cântau, urlau şi se pâţâiau pe culoar. Tot avionul mirosea a bordel.

2. GermanWings

• În mare am avut parte de zboruri liniştite, fără mari tamtam-uri. De câteva ori au fost probleme cu presiunea şi m-au lovit migrenele.
• Au o chestie numită Boomerang Club, la fiecare zbor aduni mile, pe care la un moment dat poţi să le schimb pe un zbor. De fapt e o mare păcăleală, milele alea nu decontează un zbor întreg (aşa cum scrie pe pagina lor de informaţii!!), ci doar o parte din zbor. Astfel cu toate milele tale… tot trebuie să plăteşti în jur de 30-40 Euro ca să zbori.

3. Wizzair

• Am zburat o singură dată: Milano – Bucureşti. A fost super, super ieftin dar totodată cel mai neplăcut zbor al meu. Multe turbulenţe, mari probleme cu presiunea aerului în cabină (aproape tot zborul am avut urechile înfundate şi m-a durut capul) iar aterizarea… aterizarea a fost catastrofală. Am intrat pe aeroportul Băneasa cu o viteză incredibilă şi cu botul înclinat mult spre stânga. După ce roţile au lovit pista, eforturile disperate ale pilotului de-a redresa avionul s-au făcut simţite. Ne-a împins în stânga, în dreapta, pe urmă iar în stânga… şi cu chiu cu vai a reuşit să aducă avionul la oprire.
• Va urma: în câteva ore zbor din nou cu ei.

4. Ryanair

• Site-ul lor e foarte chicios şi complicat. Dar au preţuri incredibile, în unele zile prinzi zbor şi la 10-15 Euro. Vara trecută un drum până la Milano m-a costat 18 Euro.
• Free seating!!! Adică cine urcă primul, îşi alege locul. Şi asta e genial, fiindcă ai şanse să prinzi un loc XL.

5. Lufthansa

• Când spui că zbori cu Lufthansa îţi imaginezi că e de 10x mai mişto decât cu low costurile. Totul e un mit. Avioanele sunt la fel, zborul e la fel, durata călătoriei e aceaşi. Preţurile sunt… hohoho. Atâta-i bun la ei, că te servesc moka cu o cafea şi un sandwich.
• Întotdeauna am avut o problema cu valizele, în medie la fiecare 2-3 zboruri valiza cedează şi trebuie să cumpăr una nouă. Ştiam că trebuie să am mare grijă cum îmi împachetez lucrurile, să nu transport lucruri fragile, dar ce s-a întâmplat cu valiza mea la Lufthansa e strigător la cer. Am zburat München – Bucureşti iar când am ajuns în Otopeni şi mi-am văzut valiza, am crezut că e a altcuiva. Peretele din spate COMPLET SPART (practic lucrurile mele atârnau într-un sac de pânză. Mânerul de care tragi valiza RUPT. Roţile… care este, mai era doar una.

Până acum cam astea sunt experienţele mele de zbor. Sunt curioasă cum au fost ale voastre, dacă aţi trecut prin prăbuşiri înfricoşătoare, opriri de motoare, aterizări pe furtună sau alte near-death experiences.

În câteva zile petrecute la Paris, să dai peste turişti români e oarecum de aşteptat. Dar să-ţi găseşti “fraţii” la cerşit (la 3 din cele 7-8 atracţii turistice pe care le-ai vizitat) e… straniu.

Vineri seară am apucat-o înapoi spre oraşul Bucuriei. La Check-in cerusem loc la geam şi l-am primit. M-am urcat ultima în avion, am evitat îmbulzeala  şi mi-am găsit scaunul imediat… ocupat, desigur.

Pe rândurile din faţa mea se găsea trupa de “români” pe care o întâlnisem miercuri la staţia de metrou Chatelet. Pe locul meu, nimerise vocalistul formaţiei. Nu ştiuse să citească ce scrie pe bilet şi s-a gândit (mult) să ocupe locul care place la muschii lui mai mult.

-Ammmm, nu vă supăraţi, mârâi eu. Am şi eu loc aici. Şi îi arăt biletul. Ce proastă. M-am simţit atât de proastă. Păi cum, măi? Încercam să arăt unui surdo-orb ce frumos e cerul şi cât de şmecher cântă Cheeky Girls?!?!
Mai mare prostie ca asta nu văzusem…
Evident, locatarul scaunului meu mă expediază simplu: să-mi caut alt loc. Că nu arde.

Mă holbez prin avion, nu mai era decât un loc liber: două rânduri mai în faţă, în miezul şatrei de “români”. S-ar putea să fi stat acolo moartă, vie în niciun caz.

Îi zic că posibil să fi greşit locul şi  îi arăt scaunul liber de mai în faţă. În cele din urmă se mută. Vecinii mei de rând erau ok. S-au mutat pe locul de la geam, dar n-am mai comentat. Era bine că nu eram în şatră. Eram însă… lângă şatră (şi  asta s-a dovedit mai târziu a fi cam la fel de neprielnic).

Se trânteşte uşa, pornesc motoarele şi aud: Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bordul aeronavei X cu direcţia Paris Beauvais – Bruxelles Charleroi.
-POFTIM??? BRUXELLES?!?! ţipasem tare. Dar nu conta, vuietul şatrei aterizase perfect peste vocea mea.

Se face escală la Bruxelles, îmi zice tipul de lângă mine. Cică defecţiuni la ceva. Cică fusese anunţat telefonic. Eu îmi pierdusem mobilul aşa că n-a avut cine să-mi dea de veste.

Decolare ok, zbor lin, jumătate de oră mai târziu suntem la Bruxelles. Pasageri coboară şi alţii urcă la loc. Defecţiune la aeronavă…

La un moment dat “românul” din faţa mea sare de pe scaun şi urlă ca o gorilă: GIGELAAA!

O româncă decorată cam aşa este primită la bord. În urma ei… altele precum dânsa, împreună cu tot tacâmul de soţi şi copii. Ce se aseamănă se adună.

-Ia uită, bă! A venit Gigela! Hai, Gigelo, să ne mutăm în spate cu toţii. Să mută fraierii ăia de-acolo şi avem loc să stăm toţi acolo.
-Da, bă, Mihăiţă!! Hai!
-Avem ţuica la noi. Şi… COCO! Ia dă bă acordeonu’ jos! Să băgăm una mică pân’ la Bucureşti.

Imaginaţi-vă că în spatele avionului nu au avut loc, aşadar au rămas  în faţa mea,pe scaune şi pe hol. Şi mai imaginaţi-vă o chestie: că până la Bucureşti n-au băgat una mică, ci una MARE DE TOT.

Am fost puţin dezamăgită de echipajul avionului, care la Bruxelles a încetat să lupte cu ei. I-a lăsat în picioare, fără centuri, cu băutura, cu muzichia. În fine, nici eu n-aş fi avut curajul să mă iau de români.

Nu ştiu cum au reuşit să urce cu ţuica în avion. Nici nu vreau să ştiu. Pe mine, cu doza mea de Fanta, nu m-au lăsat.

La Bucureşti am aterizat pe la 1. Cinstit ar fi să zic că intrasem deja în Bucureşti, în momentul în care urcasem la bordul acelui avion.

Soarta, destinul sau nimicul au făcut ca totul să se întoarcă cu susul în jos (spre fericirea mea şi spre nenorocirea prietenei mele). Sandra n-a mai plecat la Paris întrucât prietena cu care trebuia să meargă s-a trezit că are de învăţat pentru şcoală. N-a putut pleca singură aşadar a rămas supărată în Bucureşti.

Tot soarta, destinul sau nimicul au făcut ca eu să câştig bilete de avion la un concurs (prima oară când câştig ceva la un concurs) şi să mă decid să plec cu ele la Bruxelles, după un concert Roxette. Din nou, soarta… a făcut ca eu să citesc greşit data concertului şi să mă trezesc cu o zi înainte de decolare că nu mai am niciun motiv să merg la Bruxelles.

Şi încă o dată soarta a făcut posibilă nimereala la o persoană foarte drăguţă de la BlueAir care a făcut tot posibilul să-mi schimbe Bruxelles cu Paris.  Şi a reuşit.

Soarta, destinul sau nimicul… toate astea au făcut ca eu să plec la Paris şi Sandra, prietena mea care se pregătise cu două luni înainte pentru călătorie, să nu mai plece.

Concluzia: ce rost să-ţi mai planifici viaţa?