” the story of a Dutchman who supposedly flew with a flapping-wing contraption (controlled by an HTC Wildfire S)” -sursa
Bilete este, avion este, timp este. N-am fost niciodată un mare fan al zburatului, ba din contră, înainte să fi urcat prima oară într-un avion, sufeream de o prea cunoscută prejudecată: avionul se prăbuşeşte. Am avut mari emoţii la prima decolare, îmi imaginam motoarele explodând, avionul rupându-se în două şi tot felul de scenarii văzute pe Discovery. Şi totuşi, iată-mă. Astăzi o fac pentru a 20-a oară.
Nu s-a pus niciodată problema măştilor de oxigen, a vestelor de salvare, a ratării unei aterizări, a unei căderi în gol etc.
Am zburat cu Lufthansa, GermanWings, Ryanair, Wizzair şi BlueAir, cu toate am trecut prin bune şi prin rele, de aceea mi-e foarte greu să vă recomand o companie sau alta. Până la urmă toate avioanele s-au ridicat şi m-au adus întreagă la destinaţie. Aş vrea să notez câte două idei despre fiecare companie aeriană: Read the rest of this entry »
Inspired by Cristi, am zis să fac şi eu un fel de trip report, ţinând cont că ultimul meu zbor (Paris Beauvais – Bucuresti Băneasa) a fost un pic mai special.
Lucruri utile
În câteva zile petrecute la Paris, să dai peste turişti români e oarecum de aşteptat. Dar să-ţi găseşti “fraţii” la cerşit (la 3 din cele 7-8 atracţii turistice pe care le-ai vizitat) e… straniu.
Vineri seară am apucat-o înapoi spre oraşul Bucuriei. La Check-in cerusem loc la geam şi l-am primit. M-am urcat ultima în avion, am evitat îmbulzeala şi mi-am găsit scaunul imediat… ocupat, desigur.
Pe rândurile din faţa mea se găsea trupa de “români” pe care o întâlnisem miercuri la staţia de metrou Chatelet. Pe locul meu, nimerise vocalistul formaţiei. Nu ştiuse să citească ce scrie pe bilet şi s-a gândit (mult) să ocupe locul care place la muschii lui mai mult.
Sandra, o bună prietenă, îmi povestea în septembrie că urmează să plece în noiembrie la Paris. Că şi-a strâns bani, că a obţinut viză, că a găsit hostel ieftin. Realmente Parisul o aşteapta cu braţele deschise. În momentele alea o invidiam profund. “Ioi, Paris… poate ajung şi eu acolo într-un an sau doi”.
Soarta, destinul sau nimicul au făcut ca totul să se întoarcă cu susul în jos (spre fericirea mea şi spre nenorocirea prietenei mele). Sandra n-a mai plecat la Paris întrucât prietena cu care trebuia să meargă s-a trezit că are de învăţat pentru şcoală. N-a putut pleca singură aşadar a rămas supărată în Bucureşti.
Tot soarta, destinul sau nimicul au făcut ca eu să câştig bilete de avion la un concurs (prima oară când câştig ceva la un concurs) şi să mă decid să plec cu ele la Bruxelles, după un concert Roxette. Din nou, soarta… a făcut ca eu să citesc greşit data concertului şi să mă trezesc cu o zi înainte de decolare că nu mai am niciun motiv să merg la Bruxelles.
Şi încă o dată soarta a făcut posibilă nimereala la o persoană foarte drăguţă de la BlueAir care a făcut tot posibilul să-mi schimbe Bruxelles cu Paris. Şi a reuşit.
Soarta, destinul sau nimicul… toate astea au făcut ca eu să plec la Paris şi Sandra, prietena mea care se pregătise cu două luni înainte pentru călătorie, să nu mai plece.
Concluzia: ce rost să-ţi mai planifici viaţa?
