Blog

sursa zilnica de inspiratie: blog cu si despre poze, filme, concerte, calatorii, povesti, seo, carti si multe altele

Cică se făcură 4 ani de când mă car cu blogul după mine. 4 ani în care am scris porcării, pe urmă le-am șters, pe urmă iar am scris și pe urmă iar le-am șters și acum scriu iar, deci probabil undeva prin septembrie o să apăs iar butonul de reset.

Uneori aș vrea să fiu ca bloagări standard: să scriu porcării și să nu-mi pese. Să-mi ridic părerile la rangul de adevăruri absolute și să-mi găsesc fraieri care să mă creadă și să mă ridice în slăvi, iar eu încet, încet să devin un fel de zoso, care să ceară 100 de Euro pe un link și 200 pe un banner în sidebar. Cât îi invidiez pe ăștia care fac bani din nimic.

Ego

Mi-am adus aminte de chestia asta ieri. Eram în autobuz şi auzeam vocea cucoanei de la RATB cum ne urma sărbători fericite pe un ton super mecanic. Acum un an eram într-un autobuz de pe aceeaşi rută. Tot ajunul Crăciunului era. Stăteam în faţă de tot şi mă zgâiam la comenzile şoferului. La un moment dat, oprind la stop, îl văd pe şofer cum ia mâna de pe volan şi apucă cu ea microfonul atârnat de tavan. On air şi în tot autobuzul i se aude vocea: “din partea regiei autonome de transport în comun Bucureşti ţin să vă urez cele mai călduroase sărbători”.

Am zis, ce naiba? Oare i-a pus RATB-ul să facă asta o dată la 3 staţii?

La următoarea am coborât. N-am mai prins niciodată o urare ca aia, direct din partea şoferului.

Ego

Condamnarea supremă este să ajungi colecţionând întrebări de tipul “oare cum ar fi fost să…?”.

Aşa că uneori e mai bine să pui în aplicare porcăriile ce-ţi trec prin cap, indiferent cât de mare ar fi pericolul în care-ţi pui viaţa sau statutul social.

Să fie vorba chiar şi despre ideea de-a plana deasupra Oceanului Pacific cu hârtie igienică. Să o faci, cred că e datoria supremă faţă de tine.

Ego