Sandra, o bună prietenă, îmi povestea în septembrie că urmează să plece în noiembrie la Paris. Că şi-a strâns bani, că a obţinut viză, că a găsit hostel ieftin. Realmente Parisul o aşteapta cu braţele deschise. În momentele alea o invidiam profund. “Ioi, Paris… poate ajung şi eu acolo într-un an sau doi”.
Soarta, destinul sau nimicul au făcut ca totul să se întoarcă cu susul în jos (spre fericirea mea şi spre nenorocirea prietenei mele). Sandra n-a mai plecat la Paris întrucât prietena cu care trebuia să meargă s-a trezit că are de învăţat pentru şcoală. N-a putut pleca singură aşadar a rămas supărată în Bucureşti.
Tot soarta, destinul sau nimicul au făcut ca eu să câştig bilete de avion la un concurs (prima oară când câştig ceva la un concurs) şi să mă decid să plec cu ele la Bruxelles, după un concert Roxette. Din nou, soarta… a făcut ca eu să citesc greşit data concertului şi să mă trezesc cu o zi înainte de decolare că nu mai am niciun motiv să merg la Bruxelles.
Şi încă o dată soarta a făcut posibilă nimereala la o persoană foarte drăguţă de la BlueAir care a făcut tot posibilul să-mi schimbe Bruxelles cu Paris. Şi a reuşit.
Soarta, destinul sau nimicul… toate astea au făcut ca eu să plec la Paris şi Sandra, prietena mea care se pregătise cu două luni înainte pentru călătorie, să nu mai plece.
Concluzia: ce rost să-ţi mai planifici viaţa?
Vineri seară am apucat-o înapoi spre oraşul Bucuriei. La Check-in cerusem loc la geam şi l-am primit. M-am urcat ultima în avion, am evitat îmbulzeala şi mi-am găsit scaunul imediat… ocupat, desigur.