“Never Let Me Go” începe să strălucească încă cu primele cuvinte: Niște copii (aparent obișnuiți) povestesc între ei “we were born to become donors” și nu știi la ce naiba se referă. Începi să te întrebi dacă “donor” înseamnă chiar “donator” sau dacă nu cumva ai o engleză de baltă. Pe măsură ce parcurgi paginile tot mai multe ciudățenii populează peisajul: o tipă, pe care toți o numeau Madame, apare și își însușește desenele, creațiile copiilor, pretextând că le adună pentru galeria ei de artă. Cam din a doua jumătate a cărții misterele încep ușor să releve un fatalism efectiv copleșitor.

Nu o să spun mai multe. Citiți-o.

Și puțin pe lângă subiect: am văzut că au tradus-o cei de la Polirom și mă întrebam… cum reușesc oamenii ăia să pună coperți grețoase unor cărți atâta de mișto??? În fine, asta contează mai puțin. Sper doar ca traducerea să fie mai inspirată ca coperta.

PS: în septembrie 2010 a apărut și filmul. Evident, nu rulează nicăieri în București. Cinematografele noastre difuzează în continuare comedii de nota 1 (gen Little Fockers) și filme de acțiune execrabile.

Via secretcinema.org

În mare, filmul prezintă o societate ideală postbelică. După un al 3-lea Război Mondial gigantic oamenii au hotărât să instaureze pacea veşnică pe Pământ. Asta la un preţ… foarte mare: renunţarea la simţire/emoţii (feeling).Mai departe nu mai zic, uitaţi-vă la el. Îi fain de tot.

PS: trailerul e de cacao.