Filantropica, ăi milă dă mine!
12.29.2009
În câteva zile petrecute la Paris, să dai peste turişti români e oarecum de aşteptat. Dar să-ţi găseşti “fraţii” la cerşit (la 3 din cele 7-8 atracţii turistice pe care le-ai vizitat) e… straniu.
Vineri seară am apucat-o înapoi spre oraşul Bucuriei. La Check-in cerusem loc la geam şi l-am primit. M-am urcat ultima în avion, am evitat îmbulzeala şi mi-am găsit scaunul imediat… ocupat, desigur.
Pe rândurile din faţa mea se găsea trupa de “români” pe care o întâlnisem miercuri la staţia de metrou Chatelet. Pe locul meu, nimerise vocalistul formaţiei. Nu ştiuse să citească ce scrie pe bilet şi s-a gândit (mult) să ocupe locul care place la muschii lui mai mult.
-Ammmm, nu vă supăraţi, mârâi eu. Am şi eu loc aici. Şi îi arăt biletul. Ce proastă. M-am simţit atât de proastă. Păi cum, măi? Încercam să arăt unui surdo-orb ce frumos e cerul şi cât de şmecher cântă Cheeky Girls?!?!
Mai mare prostie ca asta nu văzusem…
Evident, locatarul scaunului meu mă expediază simplu: să-mi caut alt loc. Că nu arde.
Mă holbez prin avion, nu mai era decât un loc liber: două rânduri mai în faţă, în miezul şatrei de “români”. S-ar putea să fi stat acolo moartă, vie în niciun caz.
Îi zic că posibil să fi greşit locul şi îi arăt scaunul liber de mai în faţă. În cele din urmă se mută. Vecinii mei de rând erau ok. S-au mutat pe locul de la geam, dar n-am mai comentat. Era bine că nu eram în şatră. Eram însă… lângă şatră (şi asta s-a dovedit mai târziu a fi cam la fel de neprielnic).
Se trânteşte uşa, pornesc motoarele şi aud: Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bordul aeronavei X cu direcţia Paris Beauvais – Bruxelles Charleroi.
-POFTIM??? BRUXELLES?!?! ţipasem tare. Dar nu conta, vuietul şatrei aterizase perfect peste vocea mea.
Se face escală la Bruxelles, îmi zice tipul de lângă mine. Cică defecţiuni la ceva. Cică fusese anunţat telefonic. Eu îmi pierdusem mobilul aşa că n-a avut cine să-mi dea de veste.
Decolare ok, zbor lin, jumătate de oră mai târziu suntem la Bruxelles. Pasageri coboară şi alţii urcă la loc. Defecţiune la aeronavă…
La un moment dat “românul” din faţa mea sare de pe scaun şi urlă ca o gorilă: GIGELAAA!
O româncă decorată cam aşa este primită la bord. În urma ei… altele precum dânsa, împreună cu tot tacâmul de soţi şi copii. Ce se aseamănă se adună.
-Ia uită, bă! A venit Gigela! Hai, Gigelo, să ne mutăm în spate cu toţii. Să mută fraierii ăia de-acolo şi avem loc să stăm toţi acolo.
-Da, bă, Mihăiţă!! Hai!
-Avem ţuica la noi. Şi… COCO! Ia dă bă acordeonu’ jos! Să băgăm una mică pân’ la Bucureşti.
Imaginaţi-vă că în spatele avionului nu au avut loc, aşadar au rămas în faţa mea,pe scaune şi pe hol. Şi mai imaginaţi-vă o chestie: că până la Bucureşti n-au băgat una mică, ci una MARE DE TOT.
Am fost puţin dezamăgită de echipajul avionului, care la Bruxelles a încetat să lupte cu ei. I-a lăsat în picioare, fără centuri, cu băutura, cu muzichia. În fine, nici eu n-aş fi avut curajul să mă iau de români.
Nu ştiu cum au reuşit să urce cu ţuica în avion. Nici nu vreau să ştiu. Pe mine, cu doza mea de Fanta, nu m-au lăsat.
La Bucureşti am aterizat pe la 1. Cinstit ar fi să zic că intrasem deja în Bucureşti, în momentul în care urcasem la bordul acelui avion.
Sursa foto 2: GeoAtreides.
Cand vezi asa ceva parca iti vine sa le invidiezi libertatea de care ei profita din plin, asa in stilul lor mai putin civilizat – mai jomanfisist.
Inhamat in ”canoanele” bunei cresteri te intrebi daca educatia primita nu este un handicap atunci cand esti in apropierea lor !
Întotdeauna a fost mai comod să fii mai fără de simţire. Ghidul nesimţitului… http://www.bookblog.ro/altele/ghidul-nesimtitului-2/
De invidiat, eu una nu-i voi invidia niciodată. Plăteşti un preţ (pentru mine) prea mare ca să-ţi baţi în halul ăla joc de lume.
Ce nasoala patania ta dar cat de bine este povestita !!
Cel mai rau este ca noi romanii suntem confundati cu ei si cu manierele lor “elegante”.
Stii Doza ta de Fanta era periculoasa petru piloti , tuica lor era un adevarat coktail Molotov ce putea aruca avionul in aer…
Si se mai spune ca ei sunt discriminati….
vroiam doar sa subliniez un paradox legat de intelegerea si trairea libertatii, dar se vede ca n-am reusit sa transmit cum se cuvine si nota ironica ”mormaita-n barba”
Ai reuşit s-o transmiţi. Comentariul meu a fost foarte pe lângă.
La multi ani !!!
Un 2010 cat ma bun si plin de impliniri.
Ne vedem cu bine la anul
E prea vie si in acelasi timp comuna (afara) imaginea ca sa nu fie credibila. In general evit romanii cand ies din Ro.
Îi eviţi, atunci când poţi
.
Hmm,la finele lui noiembrie, in 2008, am placat la Bruxelles, cu o cursa a unei companii de low cost, Bucurest- Baneasa > Bruxelles-Zaventem> – Londra. Cam asa ceva am patit si eu, abia am gasit loc, inghesuita intre o duduie (cam pitzi) si un tinar care a citit tot drumul. Insa, la un moment dat, unii de linga noi, s-au descaltat, au scos mincarea din punga, borcane cu ceva gen tocanita, zacusca si aun inceput sa minince bine-mersi, dupa care au tras cite o dusca dintr-o stical de plastic de un litru, sub privirile ingaduitoare ale insotirilor de zbor, barbati. Asat in conditiile in care, baitul de linga mine a platit 50 lei (cinci sute de mii) pe un sandvis anemic si o sticla de jumate cu apa, pentru ca nu ni s-a dat voie cu lichide in avion.
Jumatate din avion erau tigani care aveau bisnisuri la Londra, unul dintre ei se lauda ca maica-sa fusese operata de nustiuce la ochi si “sparsese” citeva mii de lire pe spitalizare si tratament. Cind am coborit la Bruxelles, am rasuflat usurata, si am promis ca nu am sa mai zbor cu low cost. Dar nu cred ca nu am sa mai dau peste specimene de-astea, de-ale noastre, sunt peste tot…
Vai, deci să te descalţi în avion… mai rămâne să-ţi scoţi chiloţii şi ciorapii nespălaţi din bagajul de mână (şi pentru ocazia asta să ţi pui extra în bagajul de mână).
E criminală o călătorie de-asta. Şi eu aş zice că nu mai zbor în viaţa mea cu low-cost, dar deocamdată la alea mai de elită nu bat financiar. Aşadar rămân cu… nu vreau să se ţipe iar la mine, că fac discriminări.
PS: Povestea de pe Strada Şipotul Fântânii cred că este cea mai faină pe care am citit-o până acum pe LaRue!
Multumesc.
Mai scriu, daca vrei! Mie imi plac Bucurestii si povestile lor, chiar daca unii il dispretiuesc.