Pozele par a fi ca vinul. Cu cât le ţii mai mult în debara, cu atât par să devină mai gustoase. 
În urmă cu un an şi jumătate am capturat imaginea asta. Am zis că e mizerabilă, am uitat-o într-un folder. Foarte ciudat e că n-am şters-o.
Azi m-am împiedicat din nou peste ea. În mod ciudat, întreaga mizerabilitate dispăruse.
știu cum e .. să zici că ți`a ieșit mizerabil fotografia, și să o găsești mai târziu și să ai cu totul altă părere.
pi es – și eu sunt absurdă uneori când vine vorba de fotografii și fac selecția la sânge … dar nu înțeleg ce ai văzut tu mizerabil în fotografia asta
hello şi mulţumesc pentru comentariu!
Nici eu nu înţeleg azi ce era mizerabil în imagine, de fapt în momentul ăsta o consider ca fiind una dintre cele mai curate poze ale mele (din pdv. compoziţional).
Aşa că… poate mai trece o săptămână şi iar revin la ideea de mizerabil. Cine ştie
Chiar de ce o cataloghezi “mizerabila” pentru ca mie mi se pare un punct de abordare interesant
Salutare!
Toti cred ca patim acelasi lucru… eu chiar am o teorie referitor la acest lucru: daca selectezi pozele imediat dupa “shooting” inca esti legat emotional de acele momente si inca sunt vii in mintea ta… iar o imagine pe monitor pare seaca in comparatie cu momentul “live”
Hello! Mulţumesc pentru comentariu!
Tind mult de tot să-ţi dau dreptate. Pozele surprind într-adevăr o fărâmă din ce a fost “live” şi abia când pierzi momentul începi să apreciezi fărâma aia rămasă… chiar dacă e mizerabilă
Frumoasă imagine, Doro