Mă tot gândesc că n-are ce căuta pe domeniul ăsta şi că, poate i-ar trebui un domeniu propriu, scurt. Mi-ar plăcea să devină un loc de adunat poveşti nu doar de la mine, ci de la toată lumea.

Poate… săptămâna viitoare îi fac cadou o casă proprie…

Alt exemplu, un comentariu găsit la Piticu:

Deci ajutaţi-mă să pricep asta, fiindcă am auzit-o prea de multe ori. Flashmoburile îs un nou trend, sunt la modă. Cum se face că spuneţi una ca asta??

Întreb doar, căci dacă ar fi aşa la modă fenomenul, nu ne-ar fi fost imposibil să strângem 100-200 de flashmoberi pentru o bătaie cu papuci sau un silent rave. Am citit/auzit/primit de sute de ori reacţii de tipul “ce cretinitate”, “duamne, ce retarzi”, “cum să faci aşa o porcărie” şi doar de câteva zeci de ori “ioi, ce tare. aş participa şi eu”. Iar dintre cei care s-au arătat pro flashmob, foarte, foarte puţini s-au lăsat “duşi de val”.

Şi altă chestie pe care o tot aud şi nu pot s-o înţeleg: “o să fac EU flashmobul meu, care o să fie foarte tare”. De ce se mizează atât de mult pe un individ când vine vorba de o activitate de grup? De ce trebuie tot timpul să fie un CINEVA care să fie *praised* că a reuşit să organizeze aşa ceva?

De ce să spui “sunteţi varză, voi cu flashmoburile voastre. lasă că fac eu flashmobul meu şi o să vedeţi voi cum procedează un PRO” când ai la dispoziţie un vocabular suficient de bogat pentru a rosti ceva precum:

“hei, cred că nu v-aţi descurcat prea bine la partea asta. Şi nici la partea asta. Iar la capitolul ăsta aţi fost absolut varză. În schimb aici şi aici v-aţi descurcat bine. Vreau şi eu să mă implic, căci cred că vă pot ajuta acolo unde aţi fost varză.”

Aşa cum le este obiceiul, proprietarii, pe ultima sută de metri îşi lasă baloanele orfane.

Dacă ştiţi pe cineva dornic să participe la o nebunie ca asta, chemaţi-l vineri la ora 19 în Piaţa Unirii.
Meet-ul cu baloanele are loc în faţă la McDonald’s, urmând ca pe urmă să ne coborâm în suburbii şi să oferim bucureştenilor o călătorie unică cu metroul.