Aşa am ajuns cu gândul şi la un site dedicat obsesiei ăsteia, un site despre ceai şi ceainarii.

Say hello to LaCeainarie.com.

- practică foto la cea mai mişto agenţie de presă din Germania;
- prima mea expoziţie foto;
- călătorie la Barcelona + concert Roger Waters;
- concert Paul Simon la Berlin;
- concert Coldplay in Gdynia, Polonia;
- concert Moby in Năvodari;
- 4 zile senzaţionale la Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş;
- concert Ian Brown la Arenele Romane în Bucureşti;
- foarte multe concerte Şuie Paparude;

Posibil să mai urmeze un concert Kasabian şi încă unul The Cat Empire… să vedem. Voi ce aţi făcut anul ăsta?

Aşadar, vă invit în data de 2 august (marţi) la ora 19 în Ceainăria Tabiet la vernisajul expoziţiei, la un ceai bun bunuţ şi la o partidă de Agricola, Catan, Dixit sau ce aveţi voi chef.

Ceainăria Tabiet se află în zona Halei Traian, mai exact pe Str. Ionescu-Gion nr. 9. Vă aştept

10 ani românii se chinuie să pună o şină de tren, pe care un prăpădit de tren să poată  mearge mai repede de 100 la oră. Într-un final românii termină, atunci apar alţi români care fură şina de tren. 5 ani la rând românii construiesc faimosul pod, care va fluidiza traficul în întreg oraşul. Îl termină, în ziua inaugurării se pun două tramvaie să traverseze. Podul crapă. Şi cam astea sunt motivele pentru care, ţara asta va rămână tot timpul cu 100 în urma vestului.

Cam tot din cauza asta, un eveniment cum a fost Sternfahrt în Berlin, nu va avea loc niciodată în România: cele mai importante artere şi autostrăzi din oraş, închise pentru ~250.000 de biciclişti.

Revelion 2011 în Berlin: De la Brandenburger Tor până la Siegessäule se anunță cea mai mare, cea mai benga, cea mai colosală petrecere a anului. 2 km de bere, cârnați, muzică și petrecăraie. Capacitatea locului: 1 milion de oameni. Se anunță übermulte concerte, artificii, nebunii. Nimeni nu-și dorește să rateze așa ceva! La ora 9 seara spațiul de petrecere e oficial overloaded. Limita de 1 milion a fost atinsă. Milioane de oameni încep să se aduce la intrări, dorind să intre. MILIOANE, nu o mie, două…

Evident stratul subțirel de paznici e dat cu fundul în sus, oameni cu chef de bâțâială dau năvală. Se calcă în picioare, se îngrămădesc etc. Pe la 10 jumate “petrecerea” număra vreo 2 milioane de bețivi (nemții sunt toți niște bețivi). Vin ăștia cu mai multă poliție, securitate, reușesc încet, încet să controleze iar intrările. Bilanțul: 2 milioane de oameni în petrecere, 2 milioane pe la garduri, furioși că ratează “petrecerea”.

Nu vreau decât să spun că se întâmplă și la case mai mari și se întâmplă nasol rău. Nici nu vă puteți imagina cât de nasol. Mă gândesc că ăștia care au organizat DesperadosParty, ar fi putut evita cu ușurință haosul printr-o campanie puțin mai puțin agresivă. Ar fi venit oameni, dar nu chiar așa de mulți iar, per ansamblu, ar fi câștigat o imagine mai pozitivă.

“Desperados a făcut petrecere așa mare și așa mișto, încât a ajuns lumea se bată ca să intre. Îți dai seama cât de mișto tre să fie Desperados…”

Am prins prin noiembrie o rablagitură de biclă pe Freecycle (=locul unde oameni dau lucruri pe gratis). Ruginită, cu frâna de pe spate stricată, pană pe spate, cadru şi roţi ruginite etc. Băi, dar mergea. Îi trebuia roata pe spate reparată şi ar fi mers.

Fericită vin eu cu bicla acasă şi-mi zic: “Rabla asta n-o fură nimeni, n-are nimic s-o las nelegată câteva ore.” Şi-n orele alea “câteva” cineva hotărăşte să-şi însuşească bicla. Nu că mă afecta prea tare, era vai de fundul ei şi nu dădusem un leu pe ea, dar gestul m-a scos din sărite: cum să furi aşa ceva.

Mai mult pentru bunăstarea mea decât pentru a recupera ceva din ea, am pus afiş în locul unde-mi lăsasem bicla:

“Trebuie să fii cretin să te oboseşti să furi o bicicletă atâta de prăpădită.”

Câteva ore mai târziu bicla mea se întorsese. Am stat o vreme să mă întreb, ce fel de om e ăla care mi-a furat-o şi de ce ar face aşa ceva, apoi am renunţat. Am legat-o cu un antifurt micuţ, i-am schimbat camera spartă de pe spate şi bicla mergea. Un pic scârţâind şi troncănind, dar mergea. Am făcut cu ea drumuri prin tot cartierul, am cărat baxuri de apă şi câte altele.

Trecură lunile şi devenirăm tovarăşi buni. Aproape zilnic mergeam undeva unde mergea şi bicla. Până ce într-o după amiază dispare. Iar. De data asta enervată până peste urechi scriu şi lipesc acelaşi afiş răutăcios şi copilăresc:

Mulţumesc că mi-ai furat bicicleta. Nenoricitule!

De data asta nimic. Am stat zile şi zile uitându-mă pe geam, dacă nu cumva apare cineva şi-mi sprijină bicla la locul ei. Nimic. Trece o lună… fix o lună!

Urc scările de la staţia de metrou din apropiere, băi, şi fix acolo era. Bicla aia a mea rablagită, cu cablul de frână şi de schimbător de viteze smuls, de parcă cineva ar fi încercat să se spânzure în el. Zgâriată, lovită şi fără şa!!! Şaua mea lipsea. Şi portbagajul pe care obişnuiam să duc baxuri de apă crăpat şi strâmbat într-un hal, numai o gorilă ar fi putut să facă asta. Acum trec zilnic pe lângă ea, bicla e legată de gard cu ANTIFURTUL MEU şi pare abandonată acolo.

Nu prea ştiu ce să înţeleg din asta şi nici ce să fac. Aş vrea s-o iau de-acolo şi s-o repar, numai că n-am bani. Şi chiar de-aş avea, unde aş putea să o ţin? Altundeva decât în locul de-unde mi-au luat-o de două ori, n-am unde…

UPDATE 28 Aprilie: Mai ciudat de atât nu se poate. Astăzi a mutat bicicleta de la stația de S-Bahn în fața blocului meu. DECI FIX ÎN FAȚĂ! Rablagită, mutilată și nelegată de niciun fel.

Cică să luăm trenul până-n Germania, că sigur e ieftin. Plus mai facem opriri pe drum şi vizităm Viena, Praga etc. Iată ce te poate băga în comă: trenul de la Bucureşti la Viena (cu un gunoi de tren în care nu vă doresc să călătoriţi vreodată!!!) costă ~120 Euro.

Sursa foto: buzznews.ro

Viena – Berlin costă 36 Euro. Şi vă întrebaţi în ce condiţii: la 300 km/h cu cel mai mişto tren nemţesc, cu Inter City Express.

Sursa foto: helsinki.fi

Acum… să-mi explice şi mie cineva… de ce biletele de tren sunt mai scumpe şi servicile mai proaste?!?!

Într-o zi un turist a rupt foaia ţigăncii pe care scria “Nu am casă. Am 5 copii. Vă rog ajutaţi-mă…“. A venit la mine şi m-a rugat să îi scriu textul înapoi. Ea nu ştia să scrie. Niciunul din ei nu ştia să scrie. Nu îneţeleg de ce nu-şi trimit copiii la şcoală…”

Astea mi le-a spus vizitiu neamţ care plimbă zilnic turiştii pe la Poarta Brandenburg din Berlin. Şi cine spunea că Filantropica e un mit…