Era un zbor destul de turbulent, s-a simţit mai tot drumul cum avionul se lăsa suflat de vânt dintr-o direcţie în alta. După cam jumătate de oră individul panicat încă urla. Însoţitoarele de bord nu aveau idee cum să-l potolească, aşa că s-a luat decizia de a face aterizare de urgenţă în Krakovia. În ziua respectivă (am citit mai târziu pe net) tot traficul de pe aeroportul din Krakovia fuseseră anulate din cauza vântului (!).

Pe măsură ce pierdeam altitudine, avionul se zguduia tot mai tare iar urletele “O SĂ NE PRĂBUŞIM… O SĂ NE PRĂBUŞIM…” însămânţaseră o frică sesizabilă în fiecare pasager. Înainte de aterizare cam jumătate din avion intrase în panică, în aer plutea un miros urât, semn că unii începuseră să vomite. Era fix ca-n documentarele alea de pe Discovery.

Încercând să evite panica, unii oameni începuseră să inventeze bancuri:
- De ce tremură avionul în halul ăsta?
– A făcut pilotul Parkinson.

Apoi a urmat o zdruncinătură puternică şi avionul a scârţâit din toate piuliţele. Lovisem ceva tare. Pe urmă am simţit cum o rafală de vânt ne-a ridicat iar în sus şi ne-a măturat ca pe o frunză uscată. Am lovit încă o dată pământul, nu ştiam exact cu ce. Pe urmă pilotul a tras puternic botul avionului în sus şi ne-am continuat drumul zbuciumat printre nori.

Pentru o secundă fusesem în Krakovia. A urmat o a doua aterizare de urgenţă (din fericire reuşită) pe aeroportul din Viena. N-am povestit toate astea până acum, fiindcă am crezut că exagerez. Că probabil panica tembelului ăluia mă făcuse şi pe mine să văd un zbor “puţin turbulent” ca pe un senzaţional “near death experience”. Eram sigură că exagerez şi eram sigură că şi alţii ar fi spus că exagerez.

Zilele trecute Giolly mi-a înaintat un video în care, ca să vezi şi să nu crezi, era filmat fix avionaşul meu, pupându-se cu Polonia pe 9 aprilie 2011.

Deci recapitulând: aeroportul din Krakovia era închis, în ziua aceea NU CIRCULAU avioane. Cum se face ca fix în atunci, fix în momentul ăcela, cineva să stea în capul pistei cu camera de filmat  şi să înregistreze pseudo-aterizarea asta?!

Eu as fi nebuna aia.

Asa ca nu voi lasa sa treaca prea mult fara sa ma laud: de Craciun parintii mi-au oferit un record player. Saptamana trecuta l-am urcat in avion si acum e cu mine la Berlin. Sambata ieseam pe usa anticariatului de pe Frankfurter Allee cu 8 discuri in mana. Intre timp colectia a crescut si am prins cateva nume superbe: Paul Mccartney and The Wings, Paul Simon (Graceland!!!!), Cat Stevens, Genesis, The Police, Genesis, Supertramp, Mike Oldfield, The Who (Tommy!!!!), Phil Collins, Joe Cocker etc.

Aşa am ajuns cu gândul şi la un site dedicat obsesiei ăsteia, un site despre ceai şi ceainarii.

Say hello to LaCeainarie.com.

Uneori aș vrea să fiu ca bloagări standard: să scriu porcării și să nu-mi pese. Să-mi ridic părerile la rangul de adevăruri absolute și să-mi găsesc fraieri care să mă creadă și să mă ridice în slăvi, iar eu încet, încet să devin un fel de zoso, care să ceară 100 de Euro pe un link și 200 pe un banner în sidebar. Cât îi invidiez pe ăștia care fac bani din nimic.

Prin a 10-a o colegă de clasă era obsedată cu una din cartile scrise de ea: 10 negri mititei. Vorbea fără pauză despre cartea aia, așa că pe mulți ne-a marcat la vremea respectivă. Și foarte puțin mai târziu mi-am dorit și eu s-o citesc. Am incercat la trei biblioteci, la doua era deja imprumutata si la a 3-a nu o aveau. Eșec. Mi-am spus De-atunci am dat numele ei uitarii si uitat a ramas pana acum vreo 6 luni cand, cotrobaind printr-un targ de carti mi-a sarit in ochi un nenea care vindea o colectie de carti scrise de Agatha Christie pentru 1 Euro. Erau trase in germana iar printre ele nu se numarau “10 negri mitititei”. Nu stiu de ce anume dar nici de data asta n-am reusit sa citesc ceva scris de ea. Poate a germana meu era prea varza sau Agatha Christie pe nemțește pur si simplu nu suna bine. După vreo 10 pagini citite din fiecare carte am abandonat întreaga colecție.

Cand am auzit ca Octavian face curățenia de primăvară și dă autobiografia ei mi-am am amintit de nenumăratele mele eșecuri și mi-am zis: ăsta e momentul.  Acum o s-o cunosc pe tipa asta și pe cărțile ei.

Ăsta ar fi marele motiv pentru care sper ca Octavian să-mi înainteze cărțulia. Al doilea ar fi obsesia mea generală pentru biografii și autobiografii.

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

Acum cateva nopţi am avut un vis lucid. Le-am spus oamenilor de acolo că nu există şi că fiecare dintre ei e un lucru inventat de mine. Atunci toţi s-au uitat miraţi la mine şi mi-au spus că am luat-o razna. Puţin mai târziu m-am trezit din pat, am aprins calculatorul şi le-am spus câtorva amici că nu există, că fiecare dintre ei e un lucru inventat de mine. Atunci s-au uitat miraţi la mine şi mi-au spus că am luat-o razna.

Aştept să mă trezesc.

Am zis, ce naiba? Oare i-a pus RATB-ul să facă asta o dată la 3 staţii?

La următoarea am coborât. N-am mai prins niciodată o urare ca aia, direct din partea şoferului.